†Anime-Iris† :: A killing journal

the_only_the_best · Trimis: 04/10/2007 17:44�� Titlul subiectului:

Titlu: A killing journal
Gen:um....dark, fara happy end
Precizari:in romana,pentru toata lumea care le place o poveste trista
Rezumat:O fata care sia pierdut familia si scrie tot ce simte in jurnal
Stadiu: cred ca one shot

Draga jurnalule,

Buna....nu prea stiu ce sa scriu in jurnale...pentru ca e întâia oara asa ca mai intai voi incepe cu descrierea: Ma numesc Kyoto, am 16 ani, am ochii intunecati si parul lung si la fel de negru.....acum voi incepe ...confesiunea.

Mult timp a mai trecut de cand nam mai zambit.... 3 ani cred...de cand miau murit parintii....un accident groaznic....era ziua mea..implineam 13 ani si ii asteptam cu mult dor..dar ei mereu lucrau...apoi eu iam sunat si leam spus ca ii urasc ca nu vin la ziua fiicei lor....de fapt ei erau pe drum..o seară ploioasa...nu stiu cum sa intamplat dar un lucru tin minte foarte bine: "Kyoto...parintii tai...au avut un accident si..." , cand am auzit nu mai stiam ce este viata, ce este fericirea si tristetea, nu stiam diferenta dintre cele doua,pur si rudimentar stateam uimita in picioare si ma uitam in gol si nu realizam ce se intamplase...apoi buff..lesinasem.A doua zi ma trezisem in camera mea,credeam ca era un vis..unul extrem urat,si mam ridicat din pat vesela, si ma indreptam spre bucatarie sai spun mamei ca mie foame, dar visul meu nu era un cosmar ci realitate,cand vazusem rudele in negru.....plangand si uitandu-se la mine cu parere de rau...ramasesem fara aer...din nou la fel ca ziua de inainte...m-am asezat in genunchi ,ma tineam cu mainile de cap si am inceput sa tip si sa plang, dar parca nimeni nu ma baga in seama..parca eram singura pe Pamant....cateva ore a durat acest plans aceasta durere profunda ce-mi strapungea sufletul mai rau ca fulgerul.Nu stiu cum da ajunsesem sa stau pe un scaun si sa semnez ceva...un domn mia spus ca noii mei parinti vor fi cea mai apropiata ruda si cum bunicii nu vor fi in situație sa aiba grija de mine noii meu parinti vor fi unchii mei de pe partea tatalui, si mostenirea o voi primi abia la 18 ani..mai spunea ceva domnul dar eu nu-l mai bagam in seama...deoarece totul se intamplase prea repede..deja am noi parinti...inmormantarea va fi maine.....nici nu stiam ce zi era..daca eram la scoala sau daca eram in vacanta......doua luni trecuse...inca nu imi revenisem..stateam inchisa in noua mea camera si ascultam rock la maxim..simteam cum numai melodiile puteau sa spuna ce simt...iam terorizat pe unchii mei si pe verii mei..dar numi spuneau nimic căci stiau ca sufar si daca tipau la mine aveam sa mai stau cateva luni inchisa.....unchiul meu era foarte bun cu mine....mereu glumea si ma alinta dar dupa tot ce sa intamplat nici un cuvant numi mai sufla..pe matusa mea nam mai vazuto deloc in ultimele luni si nici pe verii mei deoarece se duceau la scoala...trebuia sa ma duc si eu dar abia dupa un an ca sa recuperez tot ceam pierdut.
Trecuse un an, si am iesit din camera nu spuneam nimic dar cand noua mea familie mau vazut au ramas cu gura cascata....apoi ma asezasem la masa si am spus: "Mi-e foame..." apoi matusa mea a inceput sa planga de fericire, unchiul meu nu stia ce sami dea de mancare iar verii mei imi puneau doar intrebari, dar eu nu raspundeam.Saptamani intregi treceau si eu nu ieseam din camera decat sa iau micul dejun, pranz si cina spunand doar doua cuvinte...apoi intro dimineata: "Scoala cand incepe?" unchii mei mai fericit de atata nu puteau fi...asa ca mau dat la scoala, mai era o luna pana la inceprea anului scolar...o luna pana la ziua mea...eu uitasem complt de acea zi...era cea mai groznica zi din viata mea...pe care am jurat sa o uit complet.
In prima zi de scoala a fost ca prima zi de scoala..acelas diriginte aceeiasi colegi.....doar ca erau diferiti.....diferiti fata de mine..eu nui bagam in seama si nici ei nu indrazneau sa ma intrebe ceva.Eram o eleva excelenta,doar ca nu vorbeam...nu scoteam nici un cuvant...doar scriam si luam cele mai mari note dar nu pentru ca profesorilor ii erau mila de mine ci pentru ca invatam mult...altceva nu aveam ce sa fac..doar scoala si acasa in fiecare zi.Dar venise si ziua mea...zi teribila...aproape o uitasem dar miam amintit cand am auzito pe diriginta vorbind despre olimpiade si stiam ca olimpiadele sunt in aceeasi zi..in ziua aceea sinteam o mare durere in piept exact ca acum un an...nu mai iesisem din camera pentru cina si unchii mei stiau de ce asa ca nu mau deranjat...am stat in camera si am plans mult...dimineata unchii mei nici nu se asteptau dar eu am iesit din camera cu ghiozdanul in spate si gata de scoala....uimiti au continuat ceea ce facea.Ani treceau iar eu faceam acelasi lucru in fiecare zi...ziceam cuvinte noi dar teribil de putine....pentru unchii mei erau cuvinte sfinte..iar pentru profesori binecuvantari.
Asa am ajuns aici in prezent..ramanand aceeasi...dar tot suferind pe dinauntru.....nu am mai mers la scoala de o luna de acum fiindcă nu mai pot....nu mai rezist...ma doare prea mult in suflet...parintii mei parca nui mai cunosc....de aceea...de aceea.....vreau sa fiu cu ei..dar inainte trebuia sai spun cuiva inainte sa plec...la parintii mei......multumesc foarte mult jurnalule ca mai ascultat.....acum chiar daca nu crezi...rad...rad pentru prima si pentru ultima oara. La revedere sau mai bine adio jurnalule.......

Critici cineva?
_________________
A killing journal A killing journal

"Traieste fiecare secunda dar nu ca si cum ar fi ultima"